Medierea sau calea spre împacare

Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.

Medierea se bazeazã pe încrederea pe care pãrtile o acordã mediatorului, ca persoanã aptã sã faciliteze negocierile dintre ele si sã le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.

De ce să alegeţi medierea dacă vă aflaţi într-un conflict cu cineva?

Din mai multe motive pe care vi le voi prezenta în continuare:
• Procedura este simplă şi rapidă;
• Costurile sunt reduse considerabil;
• Sunt satisfăcute interesele tuturor celor implicaţi;
• Şedinţa de mediere este confidenţială;
• Taxa de timbru se restituie;
• În timpul medierii părţile deţin controlul şi găsesc singure soluţii pentru conflictul apărut, nu se supun voinţei unui terţ.
• Prin aceasta procedura, partile vor cauta împreuna solutiile care sa-i uneasca, vor alege acele solutii care sa le pastreze relatiile si nu ca sa-i dezbine, cum se întâmpla în instanta.
• Desi timpul scurt, solutiile proprii identificate de parti, costurile scazute etc, indica medierea drept solutia ideala pentru multe din cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata, nu inseamna ca acelora dintre partile ce apeleaza la mediere, dar care nu ajung la o intelegere li se suprima accesul liber la justitie, medierea, spre deosebire de arbitraj, nu o inlatura pe aceasta si nu se impune ca unica solutie.

Pasii urmati intr-o mediere de succes:

• este specificata situatia si obiectul medierii intre cei doi parteneri (natura conflictului sau a disputei);
• sunt precizate rezultatele vizate (asteptate) de catre fiecare in parte;
• cele doua parti sunt ghidate catre gasirea unui scop sau rezultat comun, cu care ambele parti sunt de acord pentru aceasta este necesara de obicei redefinirea scopurilor si plasarea acestora la un nivel mai inalt de generalitate;
• este utilizata apoi incheierea conditionata a negocierii (acordul conditionat);
• mediatorul se centreaza asupra obiectiilor partenerilor, in vederea solutionarii acestora.

De ce avocat-mediator?

Mediatorul, ca si avocatul sau judecatorul, trebuie sa fie un bun cunoscator al tuturor noutatilor din domeniul sau.

Contact Birou Mediator Bucuresti

Birou de Mediator
Marius-Catalin Predut


b-dul Vintila Voda, nr. 2
Sector 3, Bucuresti
(Langa Tribunalul Bucuresti
fostul magazin Junior)

E-mail | Harta & Indicatii


Tel (+4)0722.415.993
Fax (004)0318.171.755